Proprietate intelectuală

Reflecţie asupra inadmisibilităţii transmiterii prin moştenire a dreptului de autor

Autor: Grigore Ardelean, doctorand, lector universitar, la Catedra „Ştiinţe juridice” a Academiei “Ştefan cel Mare”

Summary

* * *

Continuity righteous exercise of intellectual property can be ensured only when it enjoys protection unlimited in time, and if notwithstanding this right becomes temporarily, relations which have as their object rights can generate these categories must establish a special legal regime.

* * *

Multă vreme sistemul normelor juridice responsabile de protecţia unor drepturi, ce pentru unii reprezintă valori inestimabile, nu a înregistrat progrese atîta timp cît pentru alţii, cei care formează majoritatea, ele constituie drepturi fireşti şi lipsite de amploare, probabil din cauza faptului că acestea vizează doar unele categorii de subiecte sau, că nu apără interese patrimoniale necesare existenţei umane. Contextul dat face referire, de fapt, la dreptul de prorietate intelectuală care a reclamat protecţie odată cu intensificarea ameninţărilor, iar prin urmare, diminuarea valorii a tot ce este creat prin munca intelectuală. Efectele alertei prin care se intenţiona să se arate caracterul prejudiciabil al acestor categorii de daune, astăzi sunt reflectate în conţinutul normelor din legea fundamentală a fiecărui stat. Constituţia Republicii Moldova pune fundamentul acestor categorii de relaţii odată cu instituirea şirului de norme[1] predestinate a fi transpuse în legi organice[2], iar ulterior acestea să formeze cadrul juridic ce va garanta exercitarea dreptului de proprietate intelectuală de rînd cu celelalte drepturi fiundamentale ale omului. Totuşi, specificitatea şi sensibilitatea cu care se manifestă aceast drept, ce astăzi necesită a fi recunoscut ca un drept natural, cere şi o abordare aparte a reglementărilor din domeniu, fapt care determină pe legiuitor să facă o delimitare între regimul juridic aplicabil proprietăţii intelectuale şi cel aplicabil dreptul de proprietate în general, ţinîndu-se cont de specificul fiecăruia în parte. Continuă lectura „Reflecţie asupra inadmisibilităţii transmiterii prin moştenire a dreptului de autor”

Sinteză privind caracterele juridice și conţinutul dreptului subiectiv la marcă.

Iulian E. IORGA

Dreptul asupra mărcii este un drept absolut, opozabil tuturor în limitele bunurilor şi serviciilor pentru care semnului i s-a acordat protecţia, este un drept accesoriu, este un drept continuu, care poate fi prelungit ori de câte ori este necesar, şi este un drept teritorial, însă cu vocaţie universală. Să analizăm. Continuă lectura „Sinteză privind caracterele juridice și conţinutul dreptului subiectiv la marcă.”

Natura juridică a dreptului subiectiv la marcă

Iulian E. IORGA

Avocat

Descarcă versiunea pdf

Dreptul de a-și aplica numele, semnătura fie marca pe produsele rezultate din propria activitate intelectuală, de la bun început, nu a fost creat de lege, acesta a fost fondat prin însăși starea lucrurilor. Inițial utilizarea mărcilor reprezenta o obligație în sarcina fabricanților, care trebuiau să le utilizeze pentru indicarea provenienței produselor lor. Cu timpul, marca a devenit o facultate, iar funcțiile economice ale acesteia au suferit considerabile modificări. Continuă lectura „Natura juridică a dreptului subiectiv la marcă”

Titularul dreptului subiectiv la marcã

Iulian E. Iorga, Avocat, mandatar autorizat

Descarcă versiunea pdf

În legislaţiile continentale anterioare, existau limitări care erau legate direct de activitatea solicitantului. Teoriile dominante constau în faptul că deşi era admisă ca orice persoană să poată dobândi dreptul la marcă, în condiţiile generale de capacitate cerute pentru exercitarea unui drept, se semnala că jurisprudenţa invalida sistematic depozitele constituite de persoane care nu exercitau un comerţ sau o industrie. Spre exemplu în legea română anterioară, exista condiţia calităţii de „întreprindere” a solicitantului[1]. Continuă lectura „Titularul dreptului subiectiv la marcã”

Sinteză teoretică privind teoria epuizării dreptului subiectiv la marcă

Titularului mărcii, prin înregistrare în sistemul atributiv, i se conferă un şir de drepturi (denumite şi atribute), încadrate în conţinutul dreptului subiectiv asupra mărcii. Acestea, în sinteză, reprezintă totalitatea acţiunilor la care este îndreptăţit titularul dreptului – (a) dreptul de prioritate şi (b) exclusivitatea. Continuă lectura „Sinteză teoretică privind teoria epuizării dreptului subiectiv la marcă”

Distrincția dintre avocați și cei care știu ce șu cum trebuie să facă

Există o practică în lumea mandatarilor autorizați (patent attorney) despre care un avocat neimplicat, puțin probabil să cunoască (nu exclud că intuiește). Mulți avocați vor să fie la curent cu tehnicile profesionale a mandatarilor. Cel mai des o dau în bară, și întru-n mod jenant chiar, apelează la mandatari pentru a li se explica cum funcționează.

Să revin, poftim un model de scrisoare de consimțămând care conține toate elementele necesare pentru a o depune la AGEPI în vederea depășirii unei anteriorități (atunci când ai un aviz provizoriu pe baza unei anteriorități). Avocaților le rămâne doar să negocieze cu titularii anteriorității. O nică toată.

Consent letter

Cu respect. Vom reveni.

Semnele distinctive. Moment istoric

Descarcă articolul în format pdf

Folosirea unor semne caracteristice pentru a identifica produsele se situează în antichitate. Arheologii şi istoricii de artă semnalează existenţa lor atât în bazinul mediteranean, cât şi în Orientul îndepărtat.

În peşterile Europei de sud-est au fost descoperite desene ale unor animale care erau marcate semne diferite, desene ce datează sfârşitul epocii de piatră[1].

Arheologii au mai descoperit şi alte semne ce vin să ne demonstreze că marca ca semn de protecţie a proprietăţii a existat din cele mai vechi timpuri. În insula Creta au fost descoperite vase de ceramică ce datează cu 3500 – 2000 î.e.n. care purtau semne de distincţie. Continuă lectura „Semnele distinctive. Moment istoric”