Legea Zilierilor – mană cerească pentru munca la negru?!!!

Autor: Morgoci ALINA, studentă în anul IV (BAC), Facultatea de Drept, USM

Munca l-a creat pe OM, iar Omul a căutat de fiecare dată să-și creeze condiții de muncă. Odată cu evoluția istorică au evoluat și pretențiile Măriei Sale – Omul la acest capitol. Aceste pretenții au căpătat diferite forme în dependență de conjunctura istorică în care au luat naștere, au prins „aripi” odată cu apariția Statului și Dreptului și au continuat să se întărească și să înflorească fiind, evident, determinate de o serie de factori – la care nu mă opresc, căci nu e cazul. Și , iată, a ajuns Omul în sec XXI, când, s-ar părea că n-ar mai trebui sa existe careva întrebări: Omul și-a creat deja condiții tehnice (decente) de lucru, iar pentru securitatea activității – tot Omul, a inventat normele juridice, care-i reglementează activitatea de muncă și chiar, de odihnă, în așa fel ca tot, el – Omul, să fie mulțumit ! Datorită ingeniozității și pentru a nu se complica ulterior, Omul a hotărât sa „împacheteze” aceste normele într-un cod, „botezându-l” – Codul Muncii, care există în legislația majorității  statelor și, aşa cum este, reglementează relațiile de muncă şi supraveghează buna lor funcționare. Există, însă, categorii de Oameni, care muncind nu se bucură de o careva protecție și nu pot invoca Codul Muncii pentru a se apăra, atunci când „simt” că e nevoie. Aceștia sunt ZILIERII – persoane fizice care au capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate, cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. În context, beneficiarul este persoana juridica sau persoana fizică, pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional. Continuă lectura „Legea Zilierilor – mană cerească pentru munca la negru?!!!”

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de cãtre strãini în România

Lorin TABÎRŢA, avocat stagiar, Timişoara

Coordonator Prof. Dr. C.D. POPA, Universitatea de Vest din Timişoara

Descarcă versiunea pdf

SCURT ISTORIC

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi persoane juridice străine a constituit mereu o problemă delicată în dreptul civil românesc. Prevederile art. 41 alin. 2 teza a II-a din Constituţie, în vechea lor redactare le-au interzis cetăţenilor străini şi apatrizi dobândirea acestui drept. Respectiva interdicţie a fost reluată în legea specială care reglementa circulaţia juridică a terenurilor (art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1998). Se prevedea interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra oricăror terenuri, indiferent de locul situării (intravilan sau extravilan) ori de categoria de folosinţă. A fost astfel instituită în sarcina cetăţenilor străini şi a apatrizilor o incapacitate de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, moştenire legală, uzucapiune sau accesiune[1]. Continuă lectura „Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de cãtre strãini în România”

Răspunderea contractuală în cadrul procedurii de insolvabilitate

 Autor: Chicu Ina, studentă în anul IV (BAC), Facultatea de Drept, USM

 1. Noţiuni introductive

Am ales această temă datorită actualităţii, în primul rând este vorba  de criza economică mondială care afectează majoritatea agenţilor economici, care îi determină să  reducă lichidităţile şi să modifice preţurilor, care nu-şi mai pot îndeplini corespunzător obligaţiile pe care si le-au asumat anterior declanşării situaţiei de criză. Neexecutarea obligaţiilor asumate atrage răspunderea juridică civilă celui care s-a obligat, debitorul respectiv fiind ţinut să repare întreg prejudiciul. Continuă lectura „Răspunderea contractuală în cadrul procedurii de insolvabilitate”

Instituţia calificării contractelor civile

Dorin Cimil, doctor în drept,  conferenţiar universitar

Catedra drept civil, USM

Through this article we tried to develop the theoretical basis of contract qualification, regarded as the authentic math of dynamic civil relations. Thus, our scientific approach is built on the idea that the complexity of human interactions inevitably is reveled in the content of a certain contract entity. This juridical construction usually retains some specific elements that justify a more difficult perception of the will of the parties. In this situation the main priority of the legal adviser or even the judge needs to regard the particular direction of the contract will to the realization of a proper cause, which is the key to understanding the specific interest of any subject of contract relations.

  Continuă lectura „Instituţia calificării contractelor civile”

Probele specifice dreptului comercial român

  extrase din Libertatea probelor în materie comercialã

Adina ŞUFANĂ, consilier juridic, Timişoara

Descarcă fişierul pdf

Facturile acceptate .Noţiune

Factura comercială este un înscris sub semnatură privată prin care se constată executarea unei operaţiuni comerciale[1].

Prin factură se înţelege înscrisul privitor la mărfurile vândute, în care acestea sunt arătate amănunţit, indicându-se natura, calitatea, cantitatea, preţul şi modalităţile executării contractului, cheltuieli etc., alături de datele de identificare ale părţilor. Întocmirea facturii este guvernată de regula pluralităţii de exemplare: facturile se trimit destinatarului o dată cu marfa, acesta restituind emitentului duplicatul facturii acceptate[2]. Continuă lectura „Probele specifice dreptului comercial român”

Valenţa juridică a clasificării contractelor civile

 

Cimil Dorin, doctor în drept, conferenţiar universitar

Avocat, Biroul Asociat de Avocaţi „Facultatea de Drept” 

 Bot Alexandru, licenţiat în drept, masterand

Jurist, Cabinetul Avocatului „Gheorghe Golubaş”

 

Partea I

 In this study we tried to render a practical content for the theoretical subject of contract classification. We managed to analyze the particular juridical effects of a certain type of contracts, depending on the specific clauses that they have embraced by the will of the parties or even the legislator. Thus, our scientific approach was oriented to the understating of complex contractual constructions that unify under a unique form elements considered to be antagonistic.  Continuă lectura „Valenţa juridică a clasificării contractelor civile”

Durex ameninţă trupa Zdob şi Zdub cu judecata

Autor: Mr. Ocupat

Durex ar putea acţiona în judecată trupa Zdob şi Zdub pentru că utilizează simbolul masculin patentat de companie. Este vorba de căciulile în formă de spermatozoid pe care le poartă zdubii în campania lor de promovare la Eurovision.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de managerul PR al companiei de prezervative pentru postul de televiziune francez RF1.

Acesta este nemulţumit de faptul că în campania sa de promovare, trupa moldovenească foloseşte simboluri patentate de Durex, şi nu doar patentate, ci şi promovate la nivel internaţional.

Noi vă respectăm, dar ar fi bine ca voi să nu vă băgaţi peste spermatozoizii noştri şi noi nu ne băgăm peste muzica voastră”. Astfel îşi susţine Michel Erectyce, managerul general al companiei Durex, poziţia sa vis-a-vis de acest caz. Continuă lectura „Durex ameninţă trupa Zdob şi Zdub cu judecata”

Semnele distinctive. Moment istoric

Descarcă articolul în format pdf

Folosirea unor semne caracteristice pentru a identifica produsele se situează în antichitate. Arheologii şi istoricii de artă semnalează existenţa lor atât în bazinul mediteranean, cât şi în Orientul îndepărtat.

În peşterile Europei de sud-est au fost descoperite desene ale unor animale care erau marcate semne diferite, desene ce datează sfârşitul epocii de piatră[1].

Arheologii au mai descoperit şi alte semne ce vin să ne demonstreze că marca ca semn de protecţie a proprietăţii a existat din cele mai vechi timpuri. În insula Creta au fost descoperite vase de ceramică ce datează cu 3500 – 2000 î.e.n. care purtau semne de distincţie. Continuă lectura „Semnele distinctive. Moment istoric”

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe