RECALIFICAREA LOCAŢIUNII ÎN RAPORTURILE DE TRANSPORT FEROVIAR AL BUNURILOR

Dorin CIMIL, doctor în drept, conferențiar universitar

Alexandru BOT, masterand


Fenomenul extinderii locaţiunii, ca gen de activitate comercială, impune participanţilor la circuitul civil identificarea de soluţii ce ar servi  nu numai profitului mutual, dar şi reglementării corecte a raporturilor stabilite între părţile contractante.

Aceste sarcini de altfel nu sunt străine şi ramurii transporturilor, prin intermediul căreia schimbul de bunuri şi valori patrimoniale a primit un impuls incontestabil, accelerând nu numai încheierea contractelor aferente, dar şi executarea lor.

Locaţiunea unităţilor de transport reprezintă pentru unele ramuri ale economiei o componentă importantă a activităţii comerciale, reieşind din faptul că, odată cu trecerea la relaţiile de piaţă, dotările financiare din partea statului s-au redus drastic.  Continuă lectura „RECALIFICAREA LOCAŢIUNII ÎN RAPORTURILE DE TRANSPORT FEROVIAR AL BUNURILOR”

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe