Teoria generală a dreptului civil – Pagina 2

CONSIDERAŢII ASUPRA ACŢIUNII ÎN REVENDICARE

Autor: Botnari Veaceslav, student în anul IV (BAC), Facultatea de Drept, USM

Dreptul de proprietate este unul esenţial şi cu o valoare şi încărcătură deosebită, atât în plan juridic cât şi social. În acest sens el găsind recunoaştere şi apărare juridică în cele mai importante acte normative precum CEDO [1], DUDO[2], Constituţia RM[3]. La modul practic însă, legislaţia civilă a RM, apără dreptul de proprietate prin intermediul Codului Civil [4] – acţiunea în revendicare şi acţiunea negatorie. În prezenta lucrare se va încerca o succintă abordare a modului de aplicare şi utilizare a acţiunii în revendicare, aceasta fiind una dintre cele mai importante şi mai utilizate metode de apărarea a dreptului de proprietate.

Din conţinutul art. 374 CC şi 375 CC rezultă o serie de condiţii necesare a fi îndeplinite pentru a se putea înainta o acţiune în revendicare, şi anume: art. 374 alin.1 CC stipulează că proprietarul are dreptul să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. De aici se desprind trei condiţii: Continuă lectura „CONSIDERAŢII ASUPRA ACŢIUNII ÎN REVENDICARE”

Consideraţii generale privind obligaţiile civile

I. Noţiunea de obligaţie

1.1. Domeniul obligaţiilor

Toate raporturile juridice stabilite între două sau mai multe persoane reprezintă o totalitate de drepturi personale, noţiunea îmbrăţişând atât raporturile juridice nonpecuniare (numite de altfel şi extrapatrimoniale), precum autoritatea parentală, cât şi raporturile juridice pecuniare, însă în accepţiunea sa restrânsă, construită pe un conţinut tehnic, dreptul personal sau obligaţia reprezintă un raport juridic pecuniar creat între persoane. Dreptul obligaţional este, în final, un „drept al intereselor egoiste” degrevat de orice consideraţii de ordin afectiv, care dau un aspect particular drepturilor personalităţii şi raporturilor juridice familiale. Continuă lectura „Consideraţii generale privind obligaţiile civile”

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de cãtre strãini în România

Lorin TABÎRŢA, avocat stagiar, Timişoara

Coordonator Prof. Dr. C.D. POPA, Universitatea de Vest din Timişoara

Descarcă versiunea pdf

SCURT ISTORIC

Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către străini, apatrizi şi persoane juridice străine a constituit mereu o problemă delicată în dreptul civil românesc. Prevederile art. 41 alin. 2 teza a II-a din Constituţie, în vechea lor redactare le-au interzis cetăţenilor străini şi apatrizi dobândirea acestui drept. Respectiva interdicţie a fost reluată în legea specială care reglementa circulaţia juridică a terenurilor (art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1998). Se prevedea interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra oricăror terenuri, indiferent de locul situării (intravilan sau extravilan) ori de categoria de folosinţă. A fost astfel instituită în sarcina cetăţenilor străini şi a apatrizilor o incapacitate de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, moştenire legală, uzucapiune sau accesiune[1]. Continuă lectura „Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de cãtre strãini în România”