Teoria generală a contractelor

REFLECȚII JURIDICE PRIVIND CIRCULAȚIA BANILOR ÎN SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR

Alexandru BOT

Avocat, doctorand, Catedra Drept Civil, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova

Codul Civil al Republicii Moldova reglementează sec noțiunea banilor, descriind în particular una din funcțiile acestora, nu și originea, natura sau esența lor. Astfel, legiuitorul moldav s-a limitat în reglementa că moneda naţională, leul, constituie un mijloc legal de plată, obligatoriu pentru recepţionare conform valorii nominale pe întreg teritoriul Republicii Moldova (art. 302 alin. (1) C.Civ. RM).

Din noțiunea respectivă doctrina autohtonă a dedus că banii sunt o categorie specială de bunuri care datorită proprietăţilor lor deosebite sunt un echivalent general al tuturor celorlalte bunuri şi constituie un instrument general al schimbului.[1]Din păcate o asemenea definiție nu poate explica conținutul juridic al banilor și, de altfel, puțin are în comun cu realitatea monetară. Un prim indice al falsității aprecierilor sus-evidențiate este furnizat chiar de legiuitor. Or, acesta în art. 5 din Legea cu privire la bani, nr. 1232 din 1992, reglementează suficient de clar că leul (numerarul aflat în circulaţie şi la conturile bancare curente şi pe termen) se pune în circulaţie fiind asigurat deplin de activele Băncii Naţionale a Moldovei, de masa de mărfuri şi de serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova, de activele agenţilor economici din republică aflate peste hotare. Pe cale de consecință, a afirma că banii reprezintă o expresie valorică a bunurilor, înseamnă a neglija realitatea că însăși procesele de creare, modificare și, în unele cazuri, de distrugere a bunurilor, la fel, au un echivalent bănesc. De altfel, definiția dată de doctrinarii moldavi vine în contradicție cu însăși textul legislativ comentat. Or, art. 302 alin. (1) C.Civ. RM, se limitează în a menționa că banii sunt un mijloc de plată, fără a exemplifica natura materială sau imaterială, reală sau relativă, personală sau impersonală a prestației achitate prin acești bani. Continuă lectura „REFLECȚII JURIDICE PRIVIND CIRCULAȚIA BANILOR ÎN SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR”

DESPRE OBLIGAȚIA DE A ÎNCETA CONTRACTUL DE CREDIT, COMPROMIS PRIN NEEXECUTARE

Alexandru BOT, doctorand

Accesează articolul pe www.law.md

La data de 06 iunie 2002, Parlamentul Republicii Moldova a votat Legea nr. 1107-XV prin care a fost adoptat Codul Civil, care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Prin textul actului normativ sus-menționat, legislatorul a reglementat o serie de raporturi juridice necunoscute sau slab dezvoltate de legislația civilă anterioară. În șirul acestor novații legislative pot fi incluse și reglementările din domeniul creditării bancare, generic incluse în art. 1236 – 1245 ale Codului Civil și completate subsecvent de prevederile relative împrumutului din art. 867- 874 Cod Civil.

Astfel, prin textul art. 1242 alin. (1) Cod Civil, legislatorul a reglementat dreptul creditorului (băncii comerciale) de a rezilia contractul de credit în cazul în care:

a) debitorul a devenit insolvabil;

b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;

c) debitorul nu plăteşte dobânda în termenul stabilit;

d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale creditului, atunci când contractul prevede restituirea creditului în rate;

e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Totuși, o analiză în detaliu a acestei norme ne permite să deducem că în limita temeiurilor neexhaustive de care legiuitorul a legat dreptul creditorului de a înceta contractul de credit, s-a admis o ingerință impardonabilă asupra art. 16, 20, 55, 127 şi 130 din Legea supremă. În particular, considerăm că neconstituţionalitatea prevederilor art. 1242 alin. (1) lit. a) – e) din Codul Civil al RM se rezumă la denaturarea esenţei temeiurilor de reziliere a contractului, care cumulează obligaţia băncii comerciale de a înceta raporturile de creditare şi nicidecum dreptul acesteia. Continuă lectura „DESPRE OBLIGAȚIA DE A ÎNCETA CONTRACTUL DE CREDIT, COMPROMIS PRIN NEEXECUTARE”

ANALIZA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE EXPEDIŢIE

Autor: Iurie MIHALACHE,

doctor în drept, lector universitar

Catedra Drept al Antreprenoriatului (USM)

Dans la doctrine juridique nationale le contrat d’expédition a été moins étudié, c’est pourquoi cet article sera d’une grande utilité. Dans le droit national il n’y a pas de concept bien défini du contrat d’expédition. L’expédition est régi par le Code civil de la République de Moldova et le Règlement sur les services de transport et d’expédition. Comme d’autres contrats civils, le contrat d’expédition a une structure: les parties, l’objet, le prix, la durée, les droits, les obligations et la responsabilité des parties contractantes. Dans ce contexte, le contrat d’expédition ne doit pas être confondu avec le contrat de transport. Ils sont deux contrats différents.

1. Consideraţii prealabile

Activitatea de transport presupune nu numai deplasarea mărfurilor, ci şi o serie de activităţi conexe, precum încărcarea, descărcarea, asigurarea, depozitarea, perfectarea documentelor etc. Fără îndoială, că rolul principal şi centrul acestor operaţiuni îl reprezintă transportul de mărfuri, dar, tocmai în scopul de a ajuta la efectuarea acestuia, a luat naştere expediţia de mărfuri.

Scopul expediţiei este de „a uşura” sarcinile transportatorului în legătură cu procesul de transport, prin îndeplinirea lucrărilor de ambalare, încărcare, descărcare, depozitare, curăţare etc. [1] Dar înainte de a transporta marfa, clientul este în drept să aleagă cum să o facă. Prima soluţie, ar fi ca el să se adreseze unui transportator (companie de transport) cu care să încheie contract de transport de mărfuri. Transportatorul se va angaja la deplasarea mărfurilor, în timp ce toate operaţiunile de expediţie (încărcare, descărcare ş.a.) vor fi pe seama clientului. În unele cazuri, serviciile respective sunt îndeplinite nemijlocit de persoanele care înfăptuiesc transportarea, de exemplu, de şoferi. Pentru operaţiunile de expediere aceştea au dreptul la o plată suplimentară la salariu [2]. Cea de-a doua soluţie constă în încheierea a două contracte separate, un contract de expediţie, cu un expeditor specializat (companie de expediţie a mărfurilor) şi un contract de transport, cu un transportator (companie de transport). Modalitatea respectivă este mai puţin eficientă, deoarece presupune timp şi cheltuieli suplimentare. În fine, cea de-a treia soluţie, şi cea mai eficientă, constă în încheierea unui singur contract, numit contractul de prestare a serviciilor de transport şi expediţie, pentru ca expeditorul, în schimbul unei taxe, să efectueze toate acţiunile ce ţin de ambalarea, încărcarea mărfurilor, întocmirea documentelor, precum şi transportarea propriu-zisă a mărfurilor de la punctul de pornire până la cel de destinaţie. Continuă lectura „ANALIZA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE EXPEDIŢIE”

Vom avea dobânzi rezonabile la împrumuturi?

Sursa: Ziarul Capital Market

Deşi numărul litigiilor în care sunt implicate instituţiile de creditare nebancare, nu este atât de mare, impactul pe care îl au deciziile de recalcul al ratelor la dobânzi ar putea să distorsioneze sistemul. Recent, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a aprobat hotărârea cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la soluţionarea litigiilor legate de contractele de împrumut, acordate de asociaţiile de economii şi împrumut şi organizaţiile de microfinanţare. În mod special, documentul stabileşte dobânda rezonabilă la împrumuturi. Continuă lectura „Vom avea dobânzi rezonabile la împrumuturi?”

PARTICULARITĂŢILE CONTRACTULUI DE LEASING

Autor: Iurie MIHALACHE,

doctor în drept, lector universitar

L’apparition des opérations de leasing représente un progrès évident en matière contractuelle. Le cadre juridique du leasing dans la législation de la République de Moldova est donné par la Loi concernant le leasing et le Code civil. Dans ces documents normatifs le leasing apparaît comme une opération juridique et financière complexe, résultat d’une réunion originale de plusieurs instruments juridiques (la vente-achat, le mandat, la location, le crédit bancaire, l’assurance) qui implique la participation de trois parties: vendeur, financier, utilisateur.

1. Consideraţii generale cu privire la leasing

Scurt istoric. Termenul leasing provine de la verbul englez to lease, care se traduce prin „a închiria”. Leasingul, ca instituţie juridică, a luat naştere în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea vertiginoasă a industriei, iar un rol important în acest sens l-a avut transportul feroviar. Proprietarii minelor de cărbune aveau nevoie de vagoane, dar nu dispuneau de resurse financiare suficiente pentru a le procura, de aceea, au convenit cu producătorii ca aceştea să le ofere vagoanele anticipat, iar achitarea să fie efectuată în mod treptat, pe măsura realizării pe piaţă a cărbunelui[1]. Mai apoi, leasingul a fost preluat şi extins în Statele Unite ale Americii. Prima operaţiune de leasing în SUA a apărut în anul 1877, când societatea „Bell Telephone Comp” a oferit abonaţilor săi posibilitatea închirierii aparatelor telefonice pe termen lung, cu dreptul de a le procura la finele chiriei. Datorită acestui curs, SUA a fost telefonizată mai rapid decât celelalte state ale lumii[2]. Continuă lectura „PARTICULARITĂŢILE CONTRACTULUI DE LEASING”

Calificarea contractului civil – metode și procedee

Dorin Cimil, doctor în drept, conferenţiar universitar

Catedra drept civil USM

Teoria și practica calificării raporturilor civile fac parte inerentă din mecanismul de reglementare juridico-civilă, constituit din norme juridice, preponderent cu caracter dispozitiv, și mijloace juridice. În domeniul civilisticii nu s-au făcut studii distincte vis-à-vis de bazele științifice ale metodologiei calificării raporturilor obligaționale. Totuși, încercări de a scoate în relief problematica calificării contractelor civile și comerciale au fost făcute de către civiliștii francezi[1] în a doua jumătate a secolului XX. Literatura civilistică românească din acele timpuri se axa, în fond, pe problema calificării în aspectul dacă actul juridic este de natură comercială sau civilă[2], în special, calificarea operațiunilor care aveau ca obiect bunurile imobile. Explicația acestei calificări a operațiunilor cu imobile ca fiind civile se poate afla în tradiția raporturilor economice care acordau o importanță mai mare proprietății imobiliare și circulației acesteia, datorită naturii finite a terenurilor și valorii importante a clădirilor[3]. Continuă lectura „Calificarea contractului civil – metode și procedee”

Cu privire la relaţia rezonabilă dintre dobânzile practicate pe piaţa financiară non-bancară şi rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei

În scopul unificării practicii judiciare, Curtea Supremă de Justiţie oferă următoarele recomandări elaborate cu concursul profesorilor facultăţii Drept a Universităţii de Stat din Moldova:

Întru evitarea deficienţelor la punerea în aplicare a legislaţiei privind dobânzile practicate pe piaţa financiară non-bancară, Curtea Supremă de Justiţie oferă următoarele recomandări, elaborate cu concursul profesorilor Facultăţii Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că, la aplicarea art.869 alin.(1) al Codului civil, urmează a se lua în considerare specificul pieţei financiare non-bancare şi a legislaţiei aferente. Aşadar, conform Normelor de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut a cetăţenilor, aprobate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare prin Hotărîrea nr. 17/8 din 30 aprilie2008 (Monitorul Oficial nr. 131-133/381 din 22.07.2008), pct. 17, rata dobînzii la împrumuturile acordate de către asociaţie trebuie să fie stabilită la un nivel suficient pentru a acoperi cheltuielile privind dobînzile la mijloacele financiare atrase, cheltuielile suportate şi constituirea şi/sau menţinerea rezervei instituţionale la nivelul minim stabilit la art.33 din Legea nr.139 din 21.06.2007.

Prin urmare, instanţa de judecată va considera rezonabilă rata dobânzii calculată conform sumei următoarelor componente:

1) costul creditorului atragerii mijloacelor financiare. De exemplu, în 11 octombrie 2012, rata de referinţă interbancară (CHIBOR) publicată de Banca Naţională a Moldovei era de 11.38%;

2) profitul creditorului de aproximativ jumătate din costul indicat la componenta nr. 1);

3) cheltuielile suportate de creditor şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale, de aproximativ 4-5%.

În aceste circumstanţe, instanţa de judecată are temei să considere, la 11 octombrie 2012, o dobândă de 22.07% anuale ca fiind rezonabilă.

În raport cu dobânzile pe împrumuturile acordate de alţi agenţi economici participanţi la piaţa financiară non-bancară, este justificată aplicarea aceleiaşi formule de calcul.

Totodată, se atenţionează instanţele de judecată că în cazul împrumuturilor acordate de asociaţiile de economii şi împrumut a cetăţenilor ori alţi agenţi economici ai pieţei financiare non-bancară, este inechitabilă, şi duce la o îmbogăţire fără justă cauză a debitorului, anularea integrală a clauzei privind dobânda pe temeiul art. 869 alin.(2) al Codului civil şi stabilirea dobânzii prevăzute de art. 585. Echitabilă şi justă va fi reducerea dobânzii până la o rată rezonabilă (conform formulei de calcul explicate mai sus), aplicându-se astfel nulitatea parţială, conform art. 220 alin.(3) al Codului civil.

ANALIZA TEORETICĂ A ABORDĂRILOR PRACTICII JUDICIARE PRIVIND EFECTELE NULITĂȚII ÎN CADRUL GRUPURILOR DE CONTRACTE

Dorin CIMIL

Doctor în drept, conf.univ.

Catedra Drept Civil, Facultatea de Drept, USM

Obiectul cercetării științifice al prezentului articol se restrânge la câteva pasaje ale practicii judiciare ce se referă la efectul nulității actului juridic inițial dintr-un grup de contracte şi efectele produse asupra actului juridic următor ,expuse în Hotărârea Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de către instanțele de judecata a legislației ce reglementează nulitatea actului juridic civil.

“În ceea ce privește răsfrângerea efectelor nulității actului juridic faţă de terți, se va reţine că anularea actului juridic inițial atrage şi anularea actului juridic următor, datorita legăturii lor reciproce”.

Legăturile reciproce dintre contracte se exprimă prin formula grupului de contracte sau lanţului de contracte, care reprezintă o unitate omogenă de contracte care au în comun acelaşi obiect al prestaţiilor, sau având o structură diferită a contractelor, au „obligaţii caracteristice”. Efectele conjugate a mai multor contracte oferă posibilitatea de a înfrânge limitele puse de regula relativităţii convenţiei cu un dublu beneficiu: 1) extinderea câmpului de aplicare a acţiunii directe dincolo de cazurile expres prevăzute de lege şi 2) angajarea răspunderii contractuale a unei părţi a contractului faţă de un terţ, legat de primul contract printr-o convenţie distinctă[1].

Abordarea teoretică a grupului de contracte pe acest palier vine să ancoreze în circuitul ştiinţific conceptele despre asimilarea terţilor cu statutul juridic rezervat părţilor, extinderea răspunderii contractuale şi la alte persoane decât părţile contractante, şi sprijinirea principiului pacta sunt servanda exclusiv pe litera legii. Continuă lectura „ANALIZA TEORETICĂ A ABORDĂRILOR PRACTICII JUDICIARE PRIVIND EFECTELE NULITĂȚII ÎN CADRUL GRUPURILOR DE CONTRACTE”

Reflecţii asupra teoriei contractului civil

Dorin Cimil, doctor în drept conferenţiar universitar

Catedra drept civil USM

După perioada imediat următoare adoptării şi implimentării Codului civil al Republicii Moldova instituţia contractului civil n-a devenit o temă de cercetare separată a doctrinarilor moldoveni. Însă, continuă să fie adoptate o serie de norme noi cu referinţă la contracte[i], care necesită o apreciere ştiinţifica şi o aplicare practică adecvată. În sensul art. 2 CC RM legislaţia civilă reglementează obligaţiile contractuale civile, iar în baza unui mecanism construit pe principii de egalitate şi simetrie obligaţională, şi cele locative, familiale, de muncă, de exploatarea a resurselor naturale şi protecţie a mediului înconjurător. Partea componentă a mecanismului de reglementare a relaţiilor patrimoniale, şi nepatrimoniale conexe lor reprezintă noţiunea de contract civil, ce urmează a fi relevantă acestor raporturi atât din punct de vedere formal, cât şi aplicativ. Continuă lectura „Reflecţii asupra teoriei contractului civil”

OPORTUNITATEA MODELELOR CONTRACTUALE LEGALE

DORIN CIMIL

doctor în drept, conferenţiar universitar, Facultatea de Drept, USM

Aprecierea juridică a raporturilor contractuale se produce inerent prin aplicarea modelelor contractuale legale, statuate în codul civil (contracte publice, de adeziune, în favoarea unui terţ, opţiunea, antecontractul, de abonament), care sunt aplicabile, inclusiv şi în cazul modelării convenţionale faţă de oricare tip contractual, care posedă anumite criterii de calificare[i], caracteristice unei construcţii contractuale, privită ca entitate juridică aparte. Continuă lectura „OPORTUNITATEA MODELELOR CONTRACTUALE LEGALE”