Hai cu liftul!

Sursa: allmoldova.md


Tu cât plăteşti pentru utilizarea ascensorului?! Dacă îţi spun că achiţi circa „x” m2 de spaţiu locuibil, desigur că mă vei întreba: „Ce are coada vacii cu ştampila primăriei?!” Păi conform logicii longevivului guvern Tarlev o legătură cauzală dintre aceste două entităţi totuşi există.

În îndepărtatul an 2006, mai obscur, mai puţin public şi mult prea dubios, cei de la Guvern au modificat procedura de încasare a plăţilor pentru consumul de energie electrică, înregistrat la utilizarea liftului din blocurile locative multietajate.[1] Astfel, conform legislaţiei actuale plata pentru ascensor se calculează în baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor şi gestionarul fondului locativ, luându-se ca metodă de calcul raportul de proporţionalitate dintre numărul de persoane din bloc şi consumul de energie electrică înregistrat per total. E şi normal să fie aşa! Lipsa contractului, însă, schimbă radical accentele algebrice şi presupune pentru cel ce se plimbă cu liftul o obligaţie de plată, determinată în baza cotei deţinute din suprafaţa totală (în metri pătraţi) a locuinţelor (încăperilor) ce îi aparţin persoanei în baza datelor prezentate de gestionarul fondului de locuinţe. Altfel spus, achiţi în dependenţă de aria apartamentului în care locuieşti sau locuiţi, indiferent de numărul de persoane. Continuă lectura „Hai cu liftul!”

Concediul se amână!

Sursa: allmolodova.md

Multe stimate cititor, dacă ţi-ai adunat lucrurile pentru a pleca în concediu undeva în „ţările calde”, îţi recomand ca pe lângă securitatea casei şi plenitudinea bagajului, să-ţi verifici şi datoriile curente, deoarece, odată ajuns la vamă, ai putea deveni protagonistul emisiunii „Surprize Surprize”. Dacă nu înţelegi despre ce îţi vorbesc, atunci află că, în conformitate cu art. 8 lit. g) din Legea nr. 269-XIII din 1994 cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova, se refuză eliberarea paşaportului şi a documentului de călătorie sau prelungirea termenului de valabilitate a acestuia dacă solicitantul are obligaţiuni  patrimoniale faţă de stat, de persoane fizice şi juridice, conform hotărârii instanţei de judecată. Altfel spus, dacă instanţa de judecată te-a obligat cândva să achiţi o anumită datorie rişti să fii în lista neagră a celor de la documentarea populaţiei, fie de la Serviciul Vamal. Conform unei practici neghioabe, fiindcă a o numi ilegală ar fi prea puţin spus, restricţionarea dreptului tău la liberă circulaţie (sau ditamai dreptul la „paşaport”) urmează următorul itinerar: creditorul, adică celui căruia îi datorezi o anumită sumă, obţinând hotărârea instanţei de judecată, face o reclamaţie la Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei de pe lângă Întreprinderea de Stat „Registru”, prin care solicită aplicarea interdicţiei de eliberare a paşaportului sau de a părăsi ţara. Restricţia în cauză e valabilă până la dată în care îţi vei stinge datoriile, iar creditorul prin actul său de clemenţă va binevoi să-i ceară Marelui Registru să te lase în pace. Continuă lectura „Concediul se amână!”

Calculul dobânzii de întârziere

Deseori particip în şedinţe de judecată unde unii detentori de diplomă de jurist (şi chiar de licenţă de avocat!) îşi permit să dea interpretări pe cât de originale, pe atât şi de aberante ale conţinutului art. 619 Cod Civil – dobânda de întârziere. Văzută ca mană cerească, aştia ce frânau la matematică pe timp de şcoală se avântă în calcule dintre cele mai incredibile… Atât de incredibile, încât şi unul suferind de autism privindu-le ar ţipa în gura mare: Ce dracu?!!!!!!!!! Continuă lectura „Calculul dobânzii de întârziere”

Răspunderea contractuală în cadrul procedurii de insolvabilitate

 Autor: Chicu Ina, studentă în anul IV (BAC), Facultatea de Drept, USM

 1. Noţiuni introductive

Am ales această temă datorită actualităţii, în primul rând este vorba  de criza economică mondială care afectează majoritatea agenţilor economici, care îi determină să  reducă lichidităţile şi să modifice preţurilor, care nu-şi mai pot îndeplini corespunzător obligaţiile pe care si le-au asumat anterior declanşării situaţiei de criză. Neexecutarea obligaţiilor asumate atrage răspunderea juridică civilă celui care s-a obligat, debitorul respectiv fiind ţinut să repare întreg prejudiciul. Continuă lectura „Răspunderea contractuală în cadrul procedurii de insolvabilitate”

Despre „comisionul” bancar perceput la încasarea plăţilor pentru serviciile comunale

Cu siguranţă fiecare din noi ne-am ciocnit cu problema „comisioanelor” achitate băncilor comerciale la procesarea facturilor de plată pentru serviciile comunale.

Oarecum indignaţi şi chiar revoltaţi de situaţia în care „trebuie să plătim pentru a avea dreptul de a achita comodităţile locative”, noi, în calitate de consumatori, împreună cu autorităţile, cărora le-am delegat mandatul de a ne proteja şi respecta drepturile, în unison ridicam din umeri spunând: „Sânt mic şi nu ştiu nimic!”. Continuă lectura „Despre „comisionul” bancar perceput la încasarea plăţilor pentru serviciile comunale”

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe