Drept corporativ – Titlu site

REFLECŢII CU PRIVIRE LA LICHIDAREA PERSOANELOR JURIDICE

Autor: MIHALACHE Iurie, Doctor în drept, Lector superior (USM)

Annotation. La liquidation est le processus par lequel on met fin à l’existence d’une société, dans le but de transformer en argent les éléments de l’actif et ainsi payer les dettes sociales de la société. La liquidation est aussi parfois appelée dissolution, même si, techniquement, la dissolution désigne la dernière étape de la liquidation. Dans la législation nationale la liquidation est régie principalement par le Code civil et la Loi concernant les sociétés par actions nr.1134/1997.

Adnotare. Lichidarea constituie procesul prin care se pune capăt existenţei unei societăţi comerciale în scopul de a transforma în bani elementele activului şi de a plăti datoriile sociale ale societăţii. Lichidarea este denumită adeseori dizolvare, chiar dacăm prin esenţă, dizolvarea desemnează ultima etapă a lichidării. În legislaţia naţională lichidarea este reglementată de Codul civil şi Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134/1997.

Mots-clés: liquidation, dissolution, société par actions, entreprise, société commerciale, capital sociale, titres représentatifs, souscriptions, actions, dividendes.

Cuvinte-cheie: lichidare, dizolvare, societate pe acţiuni, întreprindere, societate comercială, capital social, titluri reprezentative, depuneri, acţiuni, dividende.

Precizări. În general, lichidarea persoanelor juridice reprezintă procesul de dispariţie a acestora. Ca şi în cazul înregistrării, radierea persoanelor juridice din registrul de stat este de competenţa Camerei Înregistrării de Stat. Însă spre deosebire de procedura înregistrării, care poate fi efectuată şi în regim de urgenţă (de exemplu, în 24 de ore sau chiar în 4 ore), procedura de lichidare este una foarte complexă şi îndelungată. Legea nu prevede termenul limită în care persoana juridică poate îndeplini toate formalităţile de lichidare. Practica atestă faptul că în cazul în care persoana juridică nu are datorii faţă de bugetul public naţional, procedura lichidării durează, cel puţin, un an de zile[1].

Din nefericire, instituţia lichidării persoanelor juridice a fost puţin abordată în doctrina de specialitate. Dintre autorii străini putem enumera, în primul rând, profesorii ruşi: A.Paşin, A.Ciureaev[2], L.Podiaceva[3], L.Poteagaeva[4], iar dintre cei autohtoni, lucrări consacrate lichidării persoanelor juridice aproape că nu există. Majoritatea autorilor se rezumă la interpretarea normelor legale, fără a efectua o abordare ştiinţifică asupra procesului de lichidare. Ţinând cont de faptul că lichidarea este inseparabilă de instituţia dizolvării (lichidarea este o consecinţă a dizolvării; şi nu există lichidare fără dizolvare), instituţia lichidării a fost adeseori lăsată în umbră, locul ei fiind preluat de dizolvare, mai atractivă din punct de vedere al abordării teoretice. Continuă lectura „REFLECŢII CU PRIVIRE LA LICHIDAREA PERSOANELOR JURIDICE”

INTENTARE ȘI DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE INSOLVABILITATE

Autor: MIHALACHE Iurie, Doctor în drept, lector universitar (USM)

Resumé. Insolvabilité est l’état de droit du débiteur dont le passif est supérieur à l’actif. Les causes de l’insolvabilité sont très souvent la conséquence d’une trésorerie trop faible. Dans la République de Moldova l’insolvabilité est reglementé par la Loi de l’insolvabilité nr.149/2012 entrée en vigueur le 13 mars 2013. Les instances judiciaires responsables avec la surveillance des rapports d’insolvabilité dans notre pays sont les cours d’appels.

Rezumat. Insolvabilitatea reprezintă o stare de drept a debitorului al cărui pasiv depăşeşte activul. Starea de insolvabilitate este o consecinţă a unui buget foarte slab. În Republica Moldova insolvabilitatea este reglementată de Legea insolvabilităţii nr.149/2012, în vigoare din 13 martie 2013. Instanţele judecătoreşti responsabile de supravegherea raporturilor de insolvabilitate sunt curţile de apel.

Mots-clés: insolvabilité, débiteur, passif, actif, trésorerie, instances judiciaires, cour d’appel.

Cuvinte-cheie: insolvabilitate, debitor, pasiv, activ, buget, instanţe judiciare, curte de apel.

Dispoziții generale. În legislaţia naţională, primele reglementări cu privire la insolvabilitate au fost introduse după anii ’90. Iniţial a fost adoptată Legea cu privire la faliment nr.851 din 1992 (abrogată), înlocuită ulterior prin Legea cu privire la faliment nr.786 din 1996 (abrogată). Începând cu anul 2001, a apărut Legea insolvabilităţii nr.632 (abrogată) care a introdus un cuvânt nou pentru legislaţia naţională – insolvabilitatea. Din anul 2013 şi până în prezent se aplică o nouă lege a insolvabilităţii, Legea insolvabilităţii nr.149/2012[1], dar şi Codul de procedură civilă[2]. Continuă lectura „INTENTARE ȘI DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE INSOLVABILITATE”

INSOLVABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORILOR

Autor: MIHALACHE Iurie, Lector superior, Doctor în drept,

Mots-clés: insolvabilité, débiteur, passif, actif, trésorerie, instances judiciaires, cour d’appel.

Cuvinte-cheie: insolvabilitate, debitor, pasiv, activ, buget, instanţe judiciare, curte de apel.

Aspecte istorice. Insolvabilitatea reprezintă acea situaţie financiară a debitorului, caracterizată prin imposibilitatea acestuia de a-şi onora obligaţiile de plată. Originile instituţiei insovabilităţii se află în dreptul roman. La începuturi, persoana care nu-şi putea întoarce datoriile se angaja să muncească pentru creditor un număr de zile [1]. Mai târziu a luat naştere procedura „vendetio bonorum” (insolvabilitatea pe care o avem în prezent) şi se iniţia de către creditor faţă de debitorul său. Procedura se desfăşura sub autoritatea pretorului. Dacă debitorul nu achita datoriile faţă de creditor, era informat pretorul care constata imposibilitatea achitării datoriilor. Bunurile debitorului se transmiteau în gestiunea creditorului. Acesta desemna o persoană (curator bonorum) care avea obligaţia de a publica avize şi a aduce la cunoştinţa publicului despre vânzarea averii debitorului. Dacă în timp de o lună de la data publicării avizului de vânzare, debitorul aşa şi nu plătea datoria şi nici nu aducea un garant, creditorul desemna un lichidator (magister bonorum), care vindea la licitaţie publică bunurile debitorului. Bunurile se vindeau celui care oferea cel mai mare preţ. Dacă creanţa se satisfăcea şi mai rămâneau bunuri, acestea se întorceau debitorului [2]. Continuă lectura „INSOLVABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORILOR”